Si toamna poate fi frumoasa!
Toamna n-a fost niciodata anotimpul meu preferat…
Desi se spune ca e cel mai bogat anotimp, ca acum se culeg fructele si legumele, pentru mine toamna a fost intotdeuna cea care a alungat vara iar cum eu iubesc vara…
Toamna scad temperaturile, vin ploile, ziua se micsoreaza, se termina vacanta…
Toamna devenim nostalgici, mai apatici… si cu toate astea, anul acesta am avut o toamna altfel.
In luna octombrie am fost rasfatati cu temperaturi destul de ridicate ce ne-au facut sa percepem toamna ca pe o prelungire a verii, pastrand astfel cheful de hoinarit si vizitat locuri frumoase.
Astfel in ultimele zile placute ale lunii octombrie am plecat sa revedem doua locuri pe care le descoperisem anul trecut si care ramasesera in sufletul nostru: Manastirea Buciumeni si Manastirea Sihastru.
Manastirea Buciumeni
Daca prima data cand am pasit aici, nu erau prea multi vizitatori, acum fiind zi de sarbatoare biserica era neincapatoare. Copii, tineri si mai putin tineri, ascultau in biserica sau afara, slujba. In jur aceeasi armonie care ma surprinsese in urma cu un an bucura sufletul si privirea, si acum.
Tufe mari de crizanteme de diverse culori luasera locul florilor varatice ce se ascunsesera parca sa hiberneze odata cu plecarea verii.
Fiecare clipa devine o bucurie odata ce treci pragul acestui asezamant monahal.
Manastirea Sihastru
La Manastirea Sihastru am ajuns dupa ce se terminase slujba religioasa asa ca am reusit sa ne bucuram in voie de linistea si incarcarea spirituala a locului.
La fel ca si prima data m-a impresionat blandetea maicilor dornice sa ofere mangaiere celor ce le trec pragul.
Eu am primit chiar si o cutie cu bomboane. 🙂
Padurea Buciumeni
Cand am ajuns in mijlocul padurii ce gazduieste Manastirea Buciumeni, pentru prima data mi-am zis: Da, toamna e frumoasa!
Oriunde iti aruncai privirea peisajul aramiu te coplesea, devenind astfel timid in fata frumusetii naturii. Parca ai fi patruns in tabloul unui pictor celebru si-ti era teama ca miscarea-ti sa nu cumva sa-i strice armonia.
Asa am descoperit eu ca si toamna poate fi frumoasa! Daca inca nu ati trait asemenea senzatii, va recomand sa vizitati aceste locuri inzestrate cu frumusete, armonie si incarcatura spirituala!
Mai multe fotografii puteti descoperi aici
Va recomand sa cititi si:
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.