Un spital din Vrancea…
Intrand pe sub bariera ridicata de la poarta spitalului am reusit sa citesc pe ea ,,5 lei…”.
Restul cuvintelor mi-au fugit de sub privire odata cu inaintarea automobilului. Mi-am zis ca probabil 5 lei costa parcarea in curtea spitalului.
De-o parte si de alta a aleei ce te duce spre intrarea spitalui sunt parcate masini. Zarim un loc liber in partea stanga si parcam.
Un agent de paza se indreapta spre noi, apoi brusc se intoarce, dand semne ca s-a razgandit. Probabil zarise cardul-legitimatie lipit pe parbrizul masinii sau poate si-a dat seama ca cobor cu dificultate din masina.
Dar n-a avut norocul sa se indeparteze destul de repede caci il intreb:
-Nu va suparati, unde este locul de parcare destinat persoanelor cu dizabilitati?
In urma cu mai putin de o luna, conducerea spitalului la interpelarea noastra, a persoanelor cu dizabilitati din Vrancea, afiliate site-ului www.dizabil.eu ne raspunsese ca in curtea fiecarui corp din perimetru spitalului exista un loc de parcare destinat persoanelor cu dizabilitati.
-Inca n-are tabla pusa dar puteti parca oriunde, nu e nici o problema! Apoi probabil isi da seama ca ,,oriunde” insemna doar doua locuri de parcare libere in acel moment si adauga:
-Puteti merge cu masina pana langa rampa!
N-am mai ramas sa-i spun ca asta nu e o solutie viabila avand in vedere ca stationand acolo chiar si pentru cateva minute, blocam accesul ambulantelor. O patisem cu alta ocazie.
Am parcurs incet aleea si am privit cu atentie toate locurile de parcare. Erau indentice. Nici unul nu ar fi permis coborarea din masina a unei persoane in fotoliu rulant.
Ma urc pe rampa metalica si ma bucur ca nu sunt nevoita s-o iau pe trepte.
Atmosfera deprimanta
Intram in spital si … pacienti sunt insirati pe toate culoarele. Urcam in lift si am impresia ca e cel mai placut loc din spitalul asta. Iar liftierul e pe masura liftului. Amabil si vorbaret.
Sus alte culoare si alti pacienti. Ne indeptam spre sectia unde am programare si asistenta pe langa care tocmai trecusem ne intreaba unde mergem. Ma intorc sa-i raspund dar se pare ca ma recunoste desi eu nu imi amintesc daca ne-am mai intalnit vreodata.
Intru in sectie si ma indrept spre canapele. Probabil n-am mai fost schimbate de vreo 50 de ani. Acelesi canapele joase, vechi, din vinilin isi asteptau si acum pacientii ca si in secolul trecut. Vis-a-vis, usa unui salon e deschisa si nu-mi vine sa cred ce vad. Niste noptiere scorojite de vreme, scaune pe masura si linoleum murdar. Probabil nu s-a mai facut de mult timp vreo investitie pe aici.
Trece timpul si canapelele devin neincapatoare pentru pacienti.
Nu pot sa nu ma intreb, oare cum pot spera pacientii internati in acest spital din Vrancea sa-si vindece/amelioreze suferintele in aceasta atmosfera deprimanta?
Oare cum pot dori cei ce au putere de decizie ca medicii si asistentele din acest spital din Vrancea sa lucreze in aceste conditii?
Suntem o tara in care sanatate romanilor nu valoreaza prea mult pentru decidenti…
Asa ca ce asteptari sa mai avem?!
Va recomand sa cititi si
,,In loc sa dormiti acasa, v-a gasit sa veniti aici ca va doare stomacul!”- UPU Focsani
De ce n-ar exista in Romania si meseria de pacient?!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.