Avem locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilitati dar oare cine le ocupa?!
Cum vremea si-a cam propus sa ne dea batai de cap, duminica dupa-amiaza ne-am gandit ca n-ar fi rau sa ne pregatim cum se cuvine pentru capriciile acestei toamne si astfel am pornit spre supermarketul in care ne facem cumparaturile de obicei, Kaufland Focsani.
Probabil si alti vranceni se speriasera de avertizarile meteorologilor sau poate asa este de obicei duminica la Kaufland dar cand am ajuns acolo nu mica ne-a fost mirarea cand am descoperit ca toate locurile de parcare erau ocupate.
Asa ca atunci cand am vazut o masina iesind, ne-am considerat cei mai norocosi dintre pamanteni si ne-am grabit sa ocupam locul proaspat eliberat chiar daca nu era prea aproape de intrare.
In timp ce ne intreptam spre market, de pe un loc de parcare destinat persoanelor cu dizabilitati, un sofer la vreo 65-70 de ani insotit de doua doamne incearca sa iasa din parcare cu spatele fara sa a se uita in oglinda retrovizoare, se pare, indreptandu-se direct spre noi. Ne uitasem spre masina, inainte de a trece prin dreptul ei dar soferul nu facuse nici un gest care sa ne indice ca ar vrea sa paraseasca parcarea…. Asa ca inca o data ne-am simtit binecavantati, de data asta pentru ca am reusit sa ne ferim la timp din calea lui.
N-am reusit sa-i fotografiem masina decat cand era prea departe dar probabil o perioada numarul de inmatriculare imi va ramane intiparit in minte: VN 07 GYM.
Am reusit totusi sa observ ca masina nu avea acel card-legitimatie ce i-ar fi permis sa parcheze pe acel loc special.
Apoi curioasa incep sa ma uit pe parbrizurile celorlalte masini ce ocupau locurile destinate persoanelor cu dizabilitati pe langa care treceam. Nici una nu avea vreun insemn ca ar apartine unei persoane cu handicap.
Kaufland Focsani incapabil sa gaseasca o solutie
Odata intrati in supermaket hotarasc sa ii impartasesc descoperirea mea agentului de paza situat la intrare.
-N-avem ce se le facem, doamna! Le-am atras atentia dimineata si dupa putin timp au fost iar ocupate. Mai ales acum cand este atat de aglomerat… Mergeti si vorbiti si cu fata de la informatii, a fost raspunsul dumnealui.
Ascultatoare din fire, m-am grabit sa-i pun in practica sfatul desi stiam ca raspunsul nu va fi diferit:
-Nu sunteti singura care ne semnaleaza aceasta situatie. Din pacate, nu avem ce sa le facem. Asta tine de bunul simt!
Le-am sugerat sa cheme politia locala daca nu pot rezolva singuri situatia si am plecat sa-mi fac cumparaturile, convinsa fiind ca aceasta stare de fapt nu prezinta prea mult interes pentru dumnealor.
In supermaket, agentii de paza puteau fi zariti, plimbandu-se cate doi, de parca le-ar fi fost frica ca ii ataca cumparatorii iar in parcare nu era niciunul. Poate din cauza frigului de afara.
Dupa renovarea parcarii Kaufland Focsani m-am bucurat vazand ca s-au marcat mai multe locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilitati dar dupa cum se vede acest lucru nu ajuta prea mult persoanele cu handicap dornice sa-si faca cumparaturile aici.
In Parlament se dezbate o lege ce doreste sa majoreze amenzile pentru soferii ce parcheaza pe aceste locuri desi nu au dreptul. Ba chiar proiectul de lege prevede ca masinile acestora vor putea fi ridicate insa daca nu exista vointa si implicare din partea celor ce administreaza aceste parcari, totul e in zadar.
Stiu ca aceasta problema este intalnita peste tot in tara dar poate Kaufland Focsani ar trebui sa urmeze exemplul hipermarket-urilor Carrefour Focsani, Brico Depot si mai nou Dedeman care au mai mult succes in gestionarea locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilitati.
Recomandari
Pe aceeasi teme puteti citi si
Cine parcheaza pe locurile destinate persoanelor cu dizabilitati?
Locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilitati avem, respect n-avem
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.