,,Farmacia nu are paracetamol!”

VIATA_ALTFEL

Intr-un spital din Romania…

-V-ati adus paracetamol, antihistaminic si ser?

-Nu stiam ca trebuie sa aduc, ii raspund asistentei din fata mea. Am adus doar medicamentele pentru perfuzie.

-Farmacia nu are paracetamol… Ser avem doar in pungi mari…

Nici macar o clipa nu-mi inchipuisem ca intr-un spital din tara asta nu exista banalul paracetamol. Un antihistaminic sau ser fiziologic.

Astfel infirmiera este nevoita sa stranga bani de la pacienti si sa mearga la farmacie pentru a cumpara fiecaruia ce are nevoie.

In asteptarea perfuziei incep sa socializez cu celelalte paciente. Una imi povesteste ca a fost nevoita sa-si cumpere si perfuzoarele. Alta imi spune, printre altele, ca e programata sa faca un RMN la o clinica particulara unde va plati 250 de lei.

-Dar spitalul nu are RMN?, intreb foarte mirata si imi amintesc de un articol scris in presa locala in urma cu doar cateva luni:

,,Conducerea Spitalului Judetean de Urgenta „Sfantul Pantelimon” Focsani a prezentat astazi(18.08.2018) presei aparatul de Rezonanta Magnetica (RMN). Acesta va fi dat chiar incepand de astazi in folosinta. Pentru inceput, aparatul va funcționa pentru pacientii internati in spital. (…)

„Ii multumesc presedintelui Consiliului Judetean, domnul Marian Oprisan pentru ca si de data asta ne-a ajutat si am reusit sa devansam termenul de punere in functiune cu o luna”, a declarat managerul Spitalului Judetean, Constantin Mindrila.’‘ Sursa:Monitorul de Vrancea

Si RMN-ul nu este singura investigatie ce nu se face in Spitalul Judetean ,,Sf Pantelimon” Focsani, pacientii find indrumati sa le faca contracost la diferite clinici particulare.

Sa facem dreptate, farmacia nu are paracetamol…

Vorbim adesea despre diferentele majore dintre sistemele medicale din alte tari si Romania, despre faptul ca Romania investeste cel mai putin, dintre toate tarile europene, in sanatatea locuitorilor ei dar cum ne-am putea compara cu alte state cand la noi exista diferente majore si intre serviciile medicale oferite in capitala si provincie.

Sau poate ca diferentele sunt doar intre manageri si felul in care acestia stiu sa gestioneze resursele pe care le au la indemana.

De altfel, cum ar putea un manager numit, in functie de simpatiile politice, sa se lupte pentru pacientii, medicii sau cadrele medicale medii din unitatea pe care o conduce cand conducerea partidului ce l-a pus in functie considera ca oamenii au nevoie de petreceri si festivaluri in aer liber, amnistie si gratiere, nicidecum de paracetamol, ser fiziologic, investigatii sau conditii decente in spitale.

Medici tineri dedicati meseriei lor (stiu ca nu toti medicii sunt asa dar eu am ales sa ma refer la cei pe care i-am intalnit), medici pentru care pacientii sunt mai mult decat boala de care sufera se simt neputinciosi in fata lipsurilor si conditiilor precare dintr-un spital in care conducerea nu pune prea mare pret pe calitatea serviciilor ce ar trebui sa le fie asigurate celor ce ajung pe un pat de spital.

Pe toate posturile tv se vorbeste despre amnistie si gratiere… ,,Coalitia are obligatia sa repare nedreptatile si abuzurile”, ,,Sa facem dreptate!”

Si totusi:,,Farmacia nu are paracetamol”… Dreptatea noastra oare unde e?!

 

Recomandari:

Un spital din Vrancea anului 2018

De ce n-ar exista in Romania si meseria de pacient?!

Bolnav intr-o tara ce sufera

 

Be the first to comment

Leave a Reply