Cand uiti sa apreciezi ceea ce ai sau despre riscurile fumatului in sarcina

Sunt momente in viata fiecaruia dintre noi cand uitam sa mai apreciem ceea ce avem.

Pentru a nu stiu cata oare ieri mi-a venit in minte acest gand. Pe cand ieseam dintr-un supermarket din Focsani in fata mea vad o tanara insarcinata, probabil in ultimul trimestru de sarcina ce vorbea la telefon si tragea dintr-o tigara. O priveliste ce m-a revoltat si intristat deopotriva.

As fi vrut sa merg si sa-i reamintesc ce minune poarta in pantec dar cine sunt eu sa dau sfaturi persoanelor necunoscute?! Sunt convinsa ca toti gresim din cand in cand in viata dar sa risti sanatatea propriului copil pentru o placere de moment mi se pare prea mult… In incercarea de a-i gasi o scuza m-am gandit ca poate nu cunoastea riscurile la care isi expunea bebelusul din pantece.

Riscurile fumatului in sarcina

Desi e putin probabil ca tanara in cauza sa citeasca randurile urmatoare, cine stie poate ca le vor fi de folos altor tinere fumatoare ce-si doresc sa devina mame.

Fumatul in timpul sarcinii expune copilul la monoxidul de carbon, care limiteaza furnizarea de oxigen si de substante nutritive. Expunerea la nicotina creste frecventa cardiaca a copilului si reduce miscarile respiratorii ale acestuia.

Fumatul in sarcina determina si alte probleme de sanatate, cum ar fi:

Sangerare vaginala

-Probleme la nivelul placentei, cum ar fi placenta previa (cand placenta acopera total sau partial cervixul) sau placenta abruptio (cand placenta se separa prematur de stratul intern al uterului, inainte de nastere)

-Greutate mica la nastere

Ruptura prematura a membranelor – cand membrana din jurul copilului care formeaza sacul amniotic se rupe inainte de a incepe travaliul si inainte de saptamana 37 de sarcina

-Nastere prematura

-Travaliu prematur

-Anomalii congenitale la nivelul inimii, membrelor, craniului, muschilor

-Avort

Fumatul in timpul sarcinii poate sa afecteze sanatatea copilului dupa ce acesta s-a nascut, crescand riscul de:

-Sindrom de moarte subita a sugarului

-Colici

-Astm

-Infectii respiratorii

-Obezitate la copil

De asemenea, unele studii au sugerat o legatura intre fumatul la mama si dezvoltarea emotionala, comportamentala si abilitatea copilului de a invata. In plus, fumatul in timpul sarcinii ar putea afecta chiar fertilitatea copilului.

Riscurile fumatului pasiv in sarcina

Si pentru ca uneori tatii sau ceilalti membri ai familiei sunt cei care pun propriu viciu mai presus de sanatatea copilului ce urmeaza sa vina pe lume sa nu-i uitam nici pe ei.

Daca inhalezi fumul de tigara atunci cand altcineva fumeaza in camera cu tine, sanatatea copilului tau poate fi afectata. Femeile care nu fumeaza, insa sunt expuse la fumat pasiv, au un risc crescut de avort sau de a avea un copil cu malformatii congenitale sau cu greutate mica la nastere.

Renuntarea la fumat in sarcina va reduce riscurile asupra copilului

Daca fumezi, renuntarea la fumat in timpul sarcinii este cea mai buna optiune pentru a-i da sansa copilului tau sa aiba un inceput sanatos. Daca renunti la fumat in primele 4 luni de sarcina, vei reduce riscul de a naste un copil cu greutate mica, asemanator cu al unei femei nefumatoare. De asemenea, renuntarea la fumat in sarcina poate reduce riscul de nastere prematura, avort, decesul nou-nascutului sau a altor complicatii. (Sursa: https://www.reginamaria.ro)

Sunt convisa ca daca acea tanara ar cunoaste toate aceste informatii sau daca ar sti cate femei din jurul ei, care au diverse afectiuni medicale ce le ingreuneaza aducerea pe lume a unui copil, fac eforturi inimaginabile pentru a-si implini visul de a deveni mame, probabil nu s-ar mai gandi nici macar sa se apropie de vreo tigara aprinsa.

Be the first to comment

Leave a Reply