Te simti discriminat? Discriminezi?

Despre discriminare

Se vorbeste foarte mult despre discriminare… Se fac, de asemenea, multe campanii de constientizare si lupta impotriva diverselor  forme de discriminare si totusi discriminare exista.

Discriminam si suntem discriminati, chiar daca declarativ suntem impotriva acesteia. Suntem atat de obisnuiti sa-i privim altfel pe cei ce sunt diferiti, incat de multe ori nici nu mai constientizam asta.

Ii discriminam pe cei ce au o dizabilitate, pe cei ce au o alta culoare a pielii, o alta nationalitate etc
Adesea, femeile sunt discriminate, primind salarii mai mici decat barbatii  pentru aceeasi munca prestata sau cerandu-li-se o suma mai mare decat li s-ar cere barbatilor pentru acelasi produs achizitionat sau pentru acelasi serviciu de care au beneficiat.
Cu discriminarea sunt nevoite sa se confrunte  foarte des si persoanele cu dizabilitati, acestea fiind  judecate dupa aspectul exterior, dupa modul in care se misca, in cazul celor cu hadicap locomotor, dupa modul in care se exprima, in cazul celor cu deficiente auditive etc. Ceea ce e mai trist e ca persoanele cu dizabilitati se discrimineaza si intre ele. Nu de putine ori, in reviste, site-uri destinate acestor persoane, la rubrica ,,doresc sa corespondeze” poti gasi enunturi de genul ,,doresc sa cunosc  fete/baieti cu gradul 2 sau 3 de handicap”.
Dorim sa fim acceptati dar in acelasi timp, noi la randul nostru nu suntem capabili sa acceptam oamenii asa cum sunt. Suferim dar nu putem intelege si accepta suferinta altuia.

II discriminam pe cei mai saraci decat noi, pe cei mai lenti, pe cei nu foarte atragatori, pe cei mai putin inteligenti decat noi si lista poate continua.
Bineinteles ca sunt multe alte forme de discriminare. Eu m-am oprit doar la cateva forme pe care le-am intalnit in viata de zi ci zi.
In viata uneori intalnim si o astfel de discriminare care nu este tocmai de dorit: discriminarea pozitiva. Aceasta impiedica o evaluare obiectiva a persoanei si ii rapeste acesteia sansa de a obtine ceva prin efort propriu.
In final, va doresc sa reusiti a nu va lasa  prada tentatiei de a-i discrimina pe cei cu care relationati in viata cotidiana!

 

Recomandari

Ce au altii si noi nu sau despre socio-estetica

Persoanele cu dizabilitati si mijloacele de transport in comun…

Be the first to comment

Leave a Reply