In urma cu cateva zile citeam un studiu al unor cercetatori despre fericire.Conform acestuia un om incepe sa simta fericirea dupa varsta de 40 de ani, iar fericirea atinge cote maxime in jurul varstei de 85 de ani sau chiar la 90 de ani..Se pare ca la o varsta inaintata ,responsabilitatile sunt mai mici ,asa ca oamenii se simt mai fericiti.
Citeam toate acestea si ma gandeam la bunicii mei si la toti ceilalti varstnici pe care ii cunosc, de ce oare nu-mi par fericiti?De ce mi se pare ca pe chipul lor poti citi mai degraba nostalgie, tristete, suferinta decat fericire?
Ei regreta timpurile apuse in care erau capabili ,fizic ,sa faca tot ce-si propuneau si nu par nicidecum fericiti ca au mai putine responsabilitati .In plus ,sunt coplesiti de suferinta provocata de diverse afectiuni specifice varstelor inaintate.Cand esti tanar si suferi de o boala, speranta nu te paraseste niciodata dar cand ai o varsta inaitata speranta nu prea isi mai face loc in inima.
In plus, la noi speranta de viata este in jur de 70 de ani, prin urmare nu toata lumea ajunge la acea varsta cand se presupune ca va simti fericirea din plin.
Tot ce putem face noi cei ce inca ne mai bucuram de tinerete ,este sa le aratam respectul ,aprecierea si afectiunea noastra pentru a le indulci senectutea.
Bucurati-va de fiecare clipa petrecuta in compania bunicilor si bucurati-va de povestile lor interesante de viata pe care le impartasesc cu bucurie!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.