Aceea dintre noi ce au trait in perioada comunismului isi amintesc cat de dificil era sa ai acces la orice fel de inforrmatie in acea perioada. Singura televiziune, TVR-ul emitea doar doua ore pe zi in care ne prezenta marile realizari ale ,,epocii de aur” si succesele ,,carmuitorului iubit”, la fel ca si singurul radio si cele cateva ziare centrale sau locale, asa ca romanii isi satisfaceau setea organica de informatie ascultand cu urechea lipita de tranzistor, posturile de radio ,,Europa libera” si ,,Vocea Americii”. Aceste doua posturi erau singurele mijloace de informare ce le picurau in suflet speranta ca intr-o zi vor scapa de jugul comunismului si ca vor simti gustul libertatii.
Apoi a venit revolutia din 1989 si odata cu ea si libertatea mult visata. In timp au aparut tot mai multe televiziuni, radiouri, ziare dar a si-a facut aparitia si internetul, aducand o adevarata inflatie informationala.
Daca pana in ’89 sufeream din cauza lipsei informatiilor, acum ne aflam in situatia in care ne este tot mai greu sa ne dam seama care din informatiile ce ajung la noi sunt adevarate si care sunt false.
Am ajuns in situatia in care mass-media este folosita ca mijloc de manipulare de politicieni la fel cum era si in perioada comunismului. Si nu doar politicul incerca sa manipuleze prin aceste mijloace de comunicare. Suntem permanent ,,vanati” de cei ce doresc sa ne vanda ceva sau sa ne impuna anumite teorii in spatele carora se ascund, de asemenea, anumite interese materiale.
Toti cei ce folosesc mijloacele de informare pentru a obtine beneficii (voturi, vanzari, trafic) se bazeaza pe naivitatea noastra, de aceea ar trebui ca inainte de a crede in veridicitatea informatiilor ce ne parvin sa incercam sa le verificam din mai multe surse si sa le trecem prin filtrul propriei gandiri.
De noi depinde sa nu ne lasam manipulati. De noi depinde ca din avalansa informationala cu care ne confruntam in fiecare zi sa fim capabili sa selectam informatia reala.
Altfel ne vom gasi in situatia in care acordam votul si increderea noastra unor politicieni ce isi urmaresc doar propriul interes, ne punem sanatate in mainile unor vraci ce ne promit ca ne vindeca cu bicarbonat de sodiu si lamaie de boli incurabile etc
Nu e de ajuns sa ne dorim sa fim informati…
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.