Persoanele cu dizabilitati si visul de a avea o Viata Independenta

Pe 5 mai, persoanele cu dizabilitati din Romania pot doar visa la o Viata Independenta

Oare despre ce puteam scrie azi, 5 mai, cand marcam Ziua Europeana pentru Viata Independenta daca nu despre persoanele cu dizabilitati si visul lor de a fi independente?!

Este un subiect in abordarea caruia nu prea ma pot debarasa de subiectivism dar tocmai pentru ca stiu atat de bine problemele acestor oameni, imi este usor sa scriu despre ele.

Pot avea cele aproape 800 000 de persoane cu dizabilitati din Romania o Viata Independenta? Sau pot macar visa la ea?

Din nefericire, desi avem o lege, legea 448 , ce respecta normele internationale, autoritatile centrale si locale nu fac prea mult pentru respectarea acesteia.

Probabil deja va spuneti ca la noi orice lege e facuta pentru a fi incalcata sau mai nou legile se modifica dupa bunul plac al celor ce au putere de decizie, astfel incat sa nu se mai considere ca ar incalca vreo lege, insa situatia persoanelor cu dizabilitati din Romania este mult mai grava decat a oricarei alte categorii sociale.

De ce? Pentru ca majoritatea oraselor, despre sate ce sa mai zic, sunt ,,neprietenoase” cu acestea, fiind astfel nevoite sa stea izolate in propria locuinta in lipsa unei infrastructuri accesibilizate.

Trotuare cu foarte multe gropi, acolo unde sunt (in mediul rural nu putem decat visa la asa ceva), borduri prea inalte, institutii fara rampe, mijloace de transport inaccesibile persoanelor cu mobilitate redusa…

Nu e un tablou care sa incurajeze persoanele cu dizabilitati din Romania sa spere la o viata independenta.

De ce se intampla toate astea?

Pentru ca cei ce ajung sa aiba putere de decizie nu au o dizabilitate si prin urmare le este mai greu sa inteleaga gravitatea problemelor persoanelor cu handicap.

In guvern nu sunt persoane cu dizabilitati iar in parlament e o singura persoana. Nici la ANPD, directiile judetene subordonate, CNCD, in consiliile judetene, primarii si alte institutii ce ar trebui sa apere drepturile persoanelor cu dizabilitati situatia nu e mult diferita.

Cand ai o masina la scara si poti alerga oriunde iti doreste inima e cam greu sa intelegi prin ce trece o persoana pentru care fiecare pas e o lupta.

Asa ca decidentii fac promisiuni pentru capital de imagine si cam atat. Isi vor mai aminti probabil pe 3 decembrie de noi.

Si daca cei ce sunt platiti din bani publici sa ne reprezinte nu fac prea multe, de ce am astepta ca operatorii privati de transport in comun sa-si adapteze mijloacele de transport sau firmele cu cel putin 50 de angajati sa angajeze persoane cu dizabilitati daca tot nu sunt sanctionati de institutiile in masura sa faca asta (sau li se ofera alternative).

Si apoi de ce s-ar obosi cineva sa ne respecte drepturile?

Oricum noi nu vom iesi in strada sa protestam… Din doua motive. Ne este foarte greu sa ajungem acolo din cauza barierelor de mediu si nici nu prea reusim sa fim uniti. Coplesiti de propriile probleme uitam ca avem un scop comun…

Iar la petitii nu prea se oboseste nici o institutie sa ne raspunda…

Asa ca nu putem astepta sa primim mai mult decat jocuri ,,de-a incluziunea” pe 5 mai si pe 3 decembrie.

2 Comments

  1. Buna ziua,
    In urma cu 3 luni, sotul meu a avut un accident, a cazut din trailerul unui tir. In urma acestui accident are o contuzie medulara intre C4-C6, fisura la C7 si ligamentul rupt intre C6-C7. A inceput sa miste bratele si picioarele, dar inca nu poate merge.
    In momentul de fata ma confrunt cu o problema. In tara asta a noastra, nu exista nicaieri un centru de recuperare cu spitalizare pentru persoane cu probleme neuromotorii, in care sa te poata tine mai mult de 10 zile decontate de catre casa de sanatate. Iar cele private costa foarte mult. Un exemplu:Trebuie sa merg cu sotul meu 10 zile la Mangalia la Spitalul de recuperare. Apoi trebuie sa-l iau acasa. In cazul in care am gasit in alta parte, iar strabat toata tara sa merg acolo ex.Spitalul de recuperare din Borsa. Nu ar fi o problema daca sotul meu ar merge macar in carut singur sau in cadru.Adica ce va spun, ca statul nostru roman nu are nici o grija vis-a-vis de persoanele cu handicap neuromotor. Trebuie sa mergi dintr-un loc in altul ca sa poti face recuperare. Am inteles ca sotul meu are sanse de recuperare. Dar cum sa reusesti asta, daca tu in loc sa faci recuperare, trebuie sa cauti mijloc de transport care sa te duca in celalalt capat de tara. Apoi in alt loc, si acolo daca te primeste atunci sau te programeaza peste o luna? V-ati mai confruntat cu aceste probleme? Ce este de facut in cazul acesta?
    Va multumesc.

    • Buna! Ati incercat sa trimiteti un mail CNAS pentru a afla pozitia lor fata de aceasta situatie? Daca n-ati facut-o, va rog scrieti-mi un mail pe adresa iulinanegoita@dizabil.eu si o vom face impreuna. Din cate stiu tot prin Casa de Asigurari ati putea beneficia si de transport gratuit cu ambulanta. Multa sanatate sotului!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*