Dor de copilarie

Dor de alte vremuri, dor de copilarie

Prinsi in vartejutul vietii, tot mai rar avem timp sa ne mai intoarcem macar pentru o clipa, cu gandul la vremurile de altadata si totusi inaintea Craciunului si a Pastelui, indiferent cat de ocupati am fi, ne trezim spunand:,,in copilarie noi mergeam/faceam…” sau ,,in copilarie mea bunica/mama facea…”.

Daca inaintea Nasterii Domnului Iisus ne amintim de colindele copilariei noastre, de emotia intalnirilor cu Mos Craciun, in Saptamana Patimilor ne amintim de cozonacii bunicelor noastre, de mersul la Denii, la Prohod…

Desi si acum vopsim oua rosii ca in copilarie iar casa noastra in fiecare an, in Vinerea Mare, miroase a cozonac pentru ca mamei mele ii place sa-l faca chiar ea si nu sa il cumpere, mintea imi zboara la cuptorul pe care il facuse bunicul meu pe cand eu eram foarte mica si la zecii de cozonaci ce erau copti in el in fiecare an.

Nu va speriati, nu eram o familei atat de numeroasa incat bunica sau mama sa faca zeci de cozonaci!

Cu o saptamana inaintea Pastelui, vecinele noastre veneau si se programau pentru a-si coace cozonacii in cuptorul nostru. Toata lumea stia ca acel cozonac copt in aragaz nu este la fel de gustos ca cel facut in cuptorul din caramida, lipit cu un strat de lut de bunicul meu.

Uneori se mai iscau si discutii. De ce cutare vecina sa coaca inaintea alteia care vorbise mai inainte?! Si bunica, o femeie ce facuse doar patru clase, pentru ca parintii nu o lasasera la scoala dar care facea operatii matematice mai repede decat mine, incerca sa impace pe toata lumea. Mereu ne spunea ca vecinii sunt mai ceva decat neamurile. Ei iti sunt alaturi la bine si la greu.

Asa ca in joia mare vecinele veneau cu tarna de ciocani si incingeau cuptorul. Cu o zi inainte facuse focul in cuptor bunicul. Ne zicea ca acesta trebuie incins cateva zile inainte pentru a se coace frumos cozonacii.

Vinerea dimineata facea cozonaci bunica, mama Nina cum ii ziceam eu, apoi dupa pranz incepeau vecinele noastre sa defileze cu tavile de cozonaci. Era un du-te-vino pana se intuneca pe strada. Noaptea tarziu curtea noastra inca mai mirosea a cozonac.

Sambata era randul mamei sa-si coaca cozonacii, apoi urma o alta vecina.

Doua zile, noi copii ne strecuram printre picioarele lor si urmaream fascinati toata aceasta procesiune a cozonacilor. Cozonaci cu cacao si nuca sau cu rahat colorat, impletiti sau nu, crescuti sau nu, pasti cu multa branza, impodobite cu diverse impletituri, mirosind a rom sau lamaie…

cozonac

In fiecare an pe strada noastra coacerea cozonacilor era un adevarat ritual la care participam toti, cu mic, cu mare.

Vremuri apuse

Acum… Cuptorul bunicului nu mai exista demult. Se daramase si cum bunicul nu l-a mai putut repara…

Nu mai e nici bunicul, cel priceput la toate, nici bunica cea inteleapta si nici vecinele noastre, tanti Ilinca, tanti Stanica si tanti Tudora ce faceau ,,naveta” inaintea fiecarui Paste, intre casa lor si a noastra, alaturi de sotii sau copii lor pentru a-si aduce cozonacii galbiori la noi sau pentru a-i duce acasa crescuti, parfumati si rumeniti ca niste porcisori.

Acum, noi si vecinele noastre(o noua generatie) nu mai coacem cozonacii in cuptoare de caramida ci in cuptoare pe gaz sau electrice. Acum… strada nostra nu mai miroase a cozonac…

Mi-e dor de copilarie, de oamenii frumosi ai acelor vremuri si de cozonacii de-altadata!

Paste Binecuvantat sa aveti!

Recomandari

Ganduri despre bunici…

Amintiri din copilarie

 

 

 

 

4 Comments

  1. Hristos a inviat,noi măcar avem amintiri,copii din ziua de astăzi nici asta nu vor avea ,mamele le cumpără Boromir cu gust de hârtie creponată !!!
    Vă doresc numai bine și sănătate !!

    • Adevarat a inviat! Multumesc! Din fericire, mai sunt inca multe familii in care se pregatesc cozonacii, ouale rosii, dropul in casa… iar in copilarie totul pare mai frumos! Multa sanatate!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*