Pe urmele copilăriei
Am fost în nenumărate weekenduri cu părinții, alături de alte rude sau de vecini, in Sărata Monteoru, cam până la 16 ani.
Nu plecam niciodată singuri în mașină și de obicei, ne întâlneam și cu alte familii cunoscute acolo.
Ne petreceam ziua la unul din bazinele cu apa sărată care mă speria îngrozitor când uitam sa pedalez apa și mă ridica la suprafață. Îmi amintesc că apa era atât de sărată că atunci când ieșeai din bazin, rămânea pe tine un strat de sare!
Seara mergeam alături de ceilalți copii sau tineri din grup să vedem un film în grădina de vară. Ne înfășuram în pături pentru a ne proteja de frigul înserării și de țânțari, urmărind captivați filmul de pe ecran.
Noaptea ne-o petreceam fie în vreo camera de hotel, claie peste grămadă, fie dacă nu găseam camere, dormeam in mașini iar dacă nu aveam loc, bărbații întindeau pături pe iarba din fața hotelului.
Erau zile frumoase in care deși nu ne permiteam prea multe, eram împreună!
Nu știu cum era Sărata Monteoru în celelalte anotimpuri dar, de câte ori am fost noi, vara era o forfotă continuă, turiști veniți la plaja și vânzatori de suveniruri și diverse delicatese, destinate în principal copiilor.
Scurtă prezentare a stațiunii Sărata Monteoru
Sărata-Monteoru (pe scurt și Monteoru, în trecut, Fundul Sărății) este un sat în comuna Merei din județul Buzău. Este o stațiune balneară care a fost mai întâi cunoscută pentru apele tămăduitoare ale izvoarelor sărate. Se află în zona central-vestică a județului, la aproximativ 14 km distanță de orașul Buzău.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, localitatea și terenurile din jur au fost cumpărate de grecul Grigore Stavri, care ulterior şi-a luat numele de Grigore Constantinescu-Monteoru.
Acesta a exploatat cu succes zăcămintele de petrol, după care a folosit câştigurile pentru a finanţa investiţia într-o staţiune turistică. În perioada interbelică, la Monteoru s-a dat în folosinţă o mină de petrol unică în Europa la acea vreme. Apele cu proprietăţi curative au fost menţionate încă din 1837, localnicii folosindu-le pentru tratarea unor boli.
Grecul Grigore Stavri a achiziţionat în perioada 1860–1880 toate terenurile petrolifere şi satul denumit atunci Fundu Sărăţii şi s-a îmbogăţit din afacerile cu petrol, vânzând atât ţiţei brut, cât şi ulei mineral fabricat în distileria deschisă în 1871. Dr. Guyenot, medic consultant la Aix-les-Bains (Franţa) şi medicul personal al omului de afaceri, l-a sfătuit pe acesta să se trateze cu apele folosite de localnici, iar Constantinescu-Monteoru a sesizat potențialul afacerilor din turism. Astfel, el a solicitat serviciile arhitectului german Eduard Honzik care, în 1888, construise vila familiei Monteoru, să elaboreze un proiect pentru construirea unei staţiuni balneare. Lucrarea a fost finalizată în vara lui 1895, între timp fiind descoperit și captat izvorul numărul 2, izvor ale cărui ape aveau să fie studiate din punct de vedere chimic.
Inaugurarea staţiunii a avut loc în ziua de 1 iulie 1895. S-au construit acolo o capelă, un cazino, un parc în stilul grădinilor englezeşti, hoteluri şi o vilă personală. În anii următori, Grigore Monteoru a vândut terenurile petrolifere consorțiului Offenheim Singer Co. pentru a-şi dedica investițiile domeniului turismului. În 1895 a iniţiat un proiect de construire a unei linii de tramvai de tip Decauville care să lege Sărata Monteoru de gara de lângă Stâlpu.
Proiectul nu s-a mai realizat, din el păstrându-se doar cantonul ce urma să fie punctul terminus al liniei, canton în care astăzi funcţionează o şcoală primară, un oficiu poştal şi un post de jandarmi. Gr. Monteoru a murit în 1898, stațiunea fiind moştenită de ginerele său, doctorul Constantin Angelescu şi soţia sa Virginia Monteoru, precum şi de cealaltă fiică a sa Elena. Cazinoul, clădire simbol a staţiunii în perioada interbelică a fost finalizat în 1900 şi a costat o jumătate de milion de franci.
Astăzi Vila şi Capela familiei Monteoru sunt declarate monumente istorice.
Stațiunea a avut perioada de glorie până la al Doilea Război Mondial, fiind distrusă după instaurarea regimului comunist și confiscarea proprietății. În anii 1970, statul comunist a încercat să redreseze stațiunea amenajând două hoteluri și o bază de tratament.
În prezent, sursele de apă minerală sunt reprezentate de 3 foraje hidrogeologice, un puţ minier şi 19 izvoare cu un grad ridicat de mineralizare (până la 513 g/litru), care produc o apă de tip zăcământ.
Localitatea este cunoscută și pentru cultura Monteoru, o cultură arheologică care cuprinde situri datând din epoca bronzului și care se află în apropiere de marginea de est a satului de astăzi, pe dealul Cetățuia.
Localitatea este plasată într-o depresiune intracolinară drenată de râul Sărata, situată pe un flanc al Dealului Istrița la extremitatea sud-estică a Subcarpaților Curburii
Sărata Monteoru azi
Timpul a trecut, oamenii și vremurile s-au schimbat iar eu nu am mai ajuns in Sărată Monteoru timp de 34 de ani.
În luna martie, într-o vacanță primăvăratecă pe meleaguri buzoiene, am ajuns să revăd aceste locuri atât de dragi cândva.
Stațiunea e de nerecunoscut. S-a schimbat total!
Nu aș putea spune dacă în bine sau în rău!
Deși era o zi frumoasă de primăvară, am văzut pe strada vreo zece persoane într-o oră și vreo cinci mașini.
Unul dintre ștrandurile pe care le știam în copilărie era o ruină.
Câteva hoteluri erau renovate, altele în paragină.
A apărut și un mic parc și un loc de joacă pentru prichindei.
Dar nu mai era nimic din atmosfera de altădată.
