Cati dintre voi au auzit de Focul Viu ?
Cei din Vrancea cu siguranta stiu ca Focul Viu este unul dintre obiectivele turistice ale acestui judet.
Situat la 37 de km de Focsani in satul Andreiasul de Jos, Focul Viu este reprezentat de o emanatie de gaze naturale ce se aprinde spontan odata ce iese la suprafata, acest foc arzand continuu fara a fi nevoie sa fie intretinut.
Din Wikipedia am aflat ca: ,,Focul Viu de la Andreiaşu de Jos a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 şi reprezintă o zonă de interes geologic şi peisagistic aflată în versantul drept al Milcovului. Aria naturală este o suprafaţă deluroasă (Dealul Tilia cu ravene şi forme de erodare) constituită din roci sedimentare (marne şi gresii) şi supusă unor alunecări de teren datorate defrişărilor excesive, în a cărei perimetru sunt semnalate emanaţii de gaze naturale (hidrocarburi) care se aprind spontan şi ard singure.”
Din cate am citit pe net tara noastra este unica, avand doua asemenea fenomene, cel din Vrancea si unul la Lopatari in judetul Buzau. In lume ar mai exista asemenenea focuri in Sicilia si in Azerbaidjan, cate unul.
Pe cel din Buzau, eu nu l-am vazut niciodata dar pe cel de la Andreiasul il mai vazusem in copilarie cu parintii.
In acest an l-am revazut insotita de cateva persoane dragi mie care nu fusesera in acest loc niciodata.
Este calatorie placuta in care poti vedea orasul Odobesti dar si cateva sate foarte frumoase. Peisajul este mirific!
De la Odobesti, soseaua serpuita nu este foarte aglomerata dar pe mine m-a surprins si in copilarie, ca si acum, de altfel, ca locuitorii acestor asezari nu sunt prea ,,intimidati” de automobile, asa ca merg pe sosea ca si pe trotuar (asta poate si din cauza ca nu au trotuare, asa cum nu au majoritatea satelor din Vrancea sau chiar din tara). Puteti intalni chiar copii jucandu-se pe sosea, asadar atentie, soferi! Pe intreg traseul raul Milcov iti este tovaras de drum.
Singura mare problema e ca odata trecand podul peste raul Milcov, la Andreiasul de Jos, drumul este foarte dificil de urcat cu masina. E un drum serpuit, intr-o panta abrupta cu pietre foarte mari, plin cu denivelari. Pentru cei cu o buna mobilitate e mai bine sa urce la pas pana pe platoul unde se afla Focul Viu dar pentru cei cu un handicap locomotor ca mine…
Daca la prima mea vizita aici, n-am vazut toate aceste obstacole, fiind un copil caruia ii placea sa zburde si care vedea doar frumusete si bucurie intr-o astfel de aventura, acum am vazut totul prin prizma unei persoane cu mobilitate redusa. Atat urcarea cu masina acea portiune accidentata cat si urcarea acelui povarnis ajutata de doua persoane, pana la focul propriu zis au fost foarte dificile pentru mine dar odata ajunsa sus, frumusetea peisajului mi-a sters imediat din minte tot efortul depus.
Maretia naturii te face sa constientizezi cat de insignifiant esti tu, cat de lipsit de importanta e zbuciumul vietii cotidiene. Tot ce conteaza sunt acea clipa si acel loc. Inima ti se umple de de bucurie. O senzatie pe care, sunt sigura, multi ati trait-o.
In ce priveste amenajarea acestui loc, diferentele intre cum era in urma cu peste 25 de ani si cum este acum, nu mi s-au parut semnificative. Focul propriu-zis acum este delimitat, s-a construit si o cale de acces cu trepte dar prietenii care ne-au insotit ne-au spus ca e destul de dificit de urcat pe ele, au aparut si cateva banci si un foisor care era ocupat de cativa tineri galagiosi cand am urcat noi.
Cu toate aceste neajunsuri, va recomand sa vizitati Focul Viu de la Andreiasu! Nu veti regreta!
Si totusi…daca aveti un handicap locomotor, mergeti doar daca vreti sa experimentati un sport extrem!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.