Povești din spitale
Mereu auzim vorbindu-se sau poate chiar noi ne lovim, de probleme cauzate de corupție, lipsa investițiilor, lipsa profesionalismului, ce pot fi întâlnite peste tot in România, indiferent de zona geografica, de domenii de activitate dar cel mai mult ne afecteaza atunci cand ne lovim de acestea în spitale, acolo unde mergem cand pierdem ce avem mai de preț: sănatatea noastră sau a celor dragi nouă.
De nenumarate ori am scris despre problemele cu care m-am confruntat chiar eu sau cei dragi mie, în spitale din Focșani sau București și totuși niciodată nu încetează să mă revolte atunci cand aud sau citesc despre asemenea situatii.
Oricât s-ar difuza la tv sau s-ar scrie, în presa, pe bloguri, pe rețelele sociale, se pare că semnalele de alarmă trase nu sunt suficiente pentru a determina schimbari profunde în spitale și alte instituții medicale.
Zilele trecute am avut ocazia să aflu experiențele a doua cunoștinte diagnosticate cu poliartrită reumatoidă în copilarie, în urma cu peste 30 de ani. Același diagnostic și totuși povești atât de diferite! Ce le diferentiază? Veți descoperi în cele ce urmează!
De pe la noi…
,,Pe 23.01.2020 am mers să mă internez. Ajung la spital, merg pe secție și sunt preluat de un medic rezident care colaborează cu medicul meu reumatolog.
Când ajung în salon, patul nu era schimbat. Am așteptat vreo trei ore să vină o infirmieră să schimbe așternuturile. Între timp mi s-au facut investigatii și… am stat pe salteaua neacoperită.
Pe toata perioada internarii (cinci zile) mi s-a administrat doar un analgezic injectabil. O fiola pe zi. În rest, am luat tratamentul pentru poliartrita, pe care mi-l adusesem de acasă.
Le-am spus că mă dor genunchii, șoldurile, umărul stâng… Mi s-au facut ecografii la toate acestea, dar nimeni nu mi-a schimbat schema terapeutică. În toate aceste zile de internare, medicul meu curant, m-a văzut o singura dată.
În ultima zi, înainte să primesc externarea, pe la ora 10.30, o infirmiera a venit să schimbe lenjeria, spunându-mi ca se va face o internare și prin urmare, eu trebuie să părasesc salonul și să aștept pe hol, în condițile în care la externare aveam dureri mai mari decât la internare.
In sfârșit, pe la ora 12.00, apare și medicul rezident cu externarea. Încerc să-i pun câteva întrebări dar el îmi răspunde că se grăbește și nu are timp.
Acum mă întreb și eu, oare asemenea experiențe au toți cei ce nu sunt de acord să mai dea spagă în spitale? Deși le-au mărit salariul, ei tot la niște amărâți ca noi așteaptă? Faceți-vă meseria cum trebuie domnilor doctori că de aceea a-ți depus un jurământ!’’ Aceasta a fost pexperiența lui George Marian în Secția de Reumatologie a Spitalului Clinic Sfânta Maria din București.
Ce ar mai fi de spus?! Mergi la spital îndurerat dar cu speranța, doar pentru a te înapoia acasă, obosit și fără nici o speranța de mai bine… Cei ce au o afecțiune invalidanta, știu cel mai bine ce înseamna asta.
De pe la alții…
A doua poveste e total diferita, pentru ca ea se desfașoară în altă parte…
,,Sunt mult peste noi…
Cel mai important e ca nu dai nimic la nimeni și nici nu asteaptă. Ți se vorbeste frumos și sunt foarte organizați: schimbă lenjeria zilnic, spală persoanele operate, mâncarea se aduce personalizat. Vine cineva cu tableta, la fiecare pat, iți citește o listă cu diferite feluri de mâncare iar tu alegi. Apoi ți se aduce la pat mâncarea aleasă, însoțită de o fișă unde e scris ce ai comandat și câte calorii are fiecare fel. Mâncarea este foarte bună. Primești două feluri la prânz și seara, un fruct, o sticla de apa…
Când te mută în alt salon, pleci cu pat cu tot și cu noptiera ta. În salon fiecare pat are dulapul lui. Baia e accesibilizată. Au aparat de făcut gheața de unde iți poți lua pentru a pune pe picior. Un aparținator poate sta cu tine, inclusiv noaptea.
Iar în sala de operație, parcă ai fi în star trek. Mergi cu patul tau din salon, acolo au benzi care te transfera de pe un pat, pe altul, totul automat, apoi ești pregătit de o echipa întreagă, care iți vorbește frumos, te ajută… Dupa operație, ți se pune pe pat o saltea electrica cu impulsuri ce stimulează circulația periferică’’ , îmi povestește Nicol Anca, după o internare în Sectia de Ortopedie, a Spitalului “Val Vibrata” din Sant’Omero, Italia
Un spital dintr-un oraș nu prea mare din Italia… Nicidecum din capitală!
Intrebari fără răspuns…
Toți știm că sunt și în România medici dedicați meseriei și pacienților lor… Toți știm că deși încă se poartă ,,plicul” la medic (modă încurajată inclusiv de noi, pacienții), sunt și la noi multi medici și asistenți ce nu il acceptă… Dar când oare aceste obiceiuri vor deveni istorie? Oare cand spitalele din România și nu interesele personale sau de partid, vor deveni o prioritate pentru decidenți iar medicii nu vor mai fi nevoiți să-și trimită pacienții să-și cumpere medicamente sau să-și facă invesțigatii contra-cost în clinici private? Oare când ne vom bucura și noi de facilitațile și dotările întâlnite în spitale din Occident?
Alte recomandari
Impresii din Spitalul Județean de Urgență “Sf. Pantelimon” Focșani
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.