Astazi va voi spune
O POVESTE
Era o zi de primavara,
Cand soarele instapanea in tara,
El ,cu timiditate ,in viata ei a aparut,
Printr-un mesaj, nimic mai mult.
O sarbatoare fericita ii ura,
Iar ea asa de trista cum era…
Caci un alt baiat o suparase,
Urarea lui o bucurase.
Mesaje de la el, ea tot primea,
Ii raspundea fara a spera ceva,
Dar zile ,saptamani treceau,
Ei sufletele-si cunosteau.
In fiecare zi, ei isi vorbeau,
Povestile de viata isi depanau,
Nedespartiti, ei doi au devenit,
Greutati si bucurii au impartit.
Dar mai mult de atat el isi dorea,
O vroia pe ea in viata sa,
Vroia o dragoste implinita,
In toate impartasita.
Insa ea nu mai spera,
La mai mult decat deja avea,
Nu credea ca vor putea inlatura
Distanta ce ii separa.
Desi tinea la el nespus,
Printre lacrimi ,NU ,a spus.
Sa il raneasca nu vroia,
Caci prea mult il pretuia.
Ea spera ca intr-o zi,
El fericirea mai aproape isi va gasi,
Dar el se tot gandea
La DRAGOSTEa IMPOSIBILA din viata sa.
Desi iubiti n-au devenit,
Pareau a fi prieteni de nedespartit,
Ea ii alunga singuratatea, disperarea,
El ii aducea alinarea.
Toate astea pana intr-o zi,
Cand iubirea dinnou el intalni,
Si de ea incepe sa se-ascunda,
Taina nevrand parca sa-i patrunda.
Dar adevarul ea il cauta,
Nestiind ce se petrece-n viata sa,
Iar minciuna lui cand a aflat,
Intreaga-i incredere in oameni s-a surpat.
Pentru fericirea lui, ea s-ar fi bucurat,
De el la minciuni n-ar fi apelat,
Si desi ii era foarte greu,
L-a iertat, asa cum l-a iertat mereu.
Dar el n-a apreciat
Caci viata-i s-a schimbat,
Nici timp sa-i mai vorbeasca nu avea,
Acum era ocupat cu alta.
Iar ea nu prea intelegea
Cum omul bun si bland, pe care credea ca-l stia,
A devenit de nerecunoscut…
Sa-i spuna ADIO ,e tot ce-a mai putut.
Si era o alta primavara,
Acelasi soare stapanea in tara,
Doar o fata si-un baiat nu-si mai vorbeau,
Propriile drumuri in viata isi urmau.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.