Monografia Comunei Răstoaca

Am crescut cu poveștile bunicilor mei paterni, despre Răstoaca de odinioară, și întotdeauna am încercat să aflu informații despre trecutul acestui loc, de care este legată întreaga mea viață, iar lansarea Monografia Comunei Răstoaca nu a putut să-mi producă decât bucurie.

Cum am intrat în posesia cărții, m-am pus pe citit. N-am apucat însă să citesc prea mult, din cauza implicării în anumite proiecte ce mi-au absorbit întreg timpul dar la sfârșitul lunii decembrie mi-am reluat legătura cu Monografia Comunei Răstoaca, o legătură care m-a încărcat sufletește.

Trebuie să precizez că e prima monografie pe care o citesc și, cu excepția cărții Vrancea Roșie și Ținutul Putnei în fața istoriei, 1944-1964, scrisă de fostul meu profesor de istorie Cezar Cherciu, pe care am primit-o de la cineva, nu mai citisem o carte istorică din liceu.

Scurtă prezentare

Monografia Comunei Răstoaca a fost scrisă de jurnalistul Radu Borcea, fiul al comunei.

Cartea urmărește evoluția comunei Răstoaca în cei 241 de ani de existență, prima atestare documentară scrisă datând din 1781, în contextul istoric județean, național, european și mondial, autorul considerând că ,,orice eveniment de anvergură, cu impact major într-o arie geografică de asemenea dimensiuni, i-a păgubit sau avantajat pe răstoceni.

Exemplele sunt numeroase: urgia războaielor mondiale, europene și balcanice s-a abătut și asupra lor; modificările constituționale, de regim politic sau administrativ-teritoriale au avut consecințe asupra tuturor. Catastrofele naturale și pandemiile care au secerat mii, zeci, sute de mii și milioane de oameni au făcut victime și la Răstoaca, în decursul secolelor.”

Monografia urmăreste evoluția demografică, îndeletnicirile, starea de sănătate, educația, cultura, spiritualitatea, revoltele locuitorilor, fenomenele naturale extreme și impactul războaielor de la prima atestare documentară și până la momentul redactării.

Despre începuturi…

Încă de la începuturile existenței sale în spațiul Moldovei de Jos, anul de temelie fiind probabil 1781, Răstoaca a fost o comună unitară (formată dintr-un singur sat) și așa a continuat să existe timp de aproape încă un secol.

Documentele de arhivă scoase la lumină până în prezent atestă că în anul 1781 în satul Răstoaca trăiau familii care munceau pământul moșierilor locali și puținul lor teren agricol din preajma caselor. Pentru micul lor avut capii de familie plăteau un bir către statul moldovean.

Tot din monografie aflăm că un învățător din localitate,  Ioan C. Constantin, a consemnat următoarele: Din câte cunosc, satul Răstoaca a luat ființă înainte de 1800. Dintr-o monografie care s-a pierdut, primii locuitori ar fi fost din partea Dumbrăviței, aduși aici de boierul ce a cumpărat moșia. Primele lor așezări ar fi fost între Râul Putna și valea, numită Viroagă azi, fără apă. Numele satului ar veni de la faptul că întâi a avut așezarea pe aceste văi fără apă numite răstoci, cuvânt ce denumește văi rămase fără apă.

Deși localitatea este atestată documentar din anul 1781, ștampila cea mai veche a satului, aplicată pe un document datează din anul 1849.

Primele monografii

Autorul ne informeaza ca cea dintâi monografie datează din anul 1907 și a fost scrisă de învățătorul școlii din localitate, Iordan Gheorghiu.

În anul 1939 primarii din județul Putna au primit indicația să deschidă un registru cu istoricul comunei în care să fie consemnate toate informațiile esențiale despre unitatea administrativă pe care o păstoresc.

Edilul din Răstoaca a consemnat următoarele: Comuna datează de pe la 1750 sau 1782, primii locuitori au venit de prin părțile Tecuciului, apoi și Târgoviște, stabiliți pe moșia fostului boier Dia.

50 de ani mai târziu s-a scris o altă monografie de 19 pagini, începută în 1959 și terminată în 1967, ai căror autori sunt necunoscuți.

Despre Răstoaca

Din carte aflam ca în 1875 autoritățile au decis alipirea satului Jorăști la comuna noastră până în anul 1877.

În anul 1929 la Răstoaca a fost a lipit și satul Lamotești până în 1943 când trece la comuna Mândrești.

Între 1956 și 1 ianuarie 1963 la comuna Răstoaca au fost alipite satele Mândrești Munteni și Mândrești Moldova.

În 1968 localitatea și-a pierdut statutul de comună și a fost alipită la Risipiți, facând parte astfel din noua comună Milcovul.

Despre locuitori

După legea rurală din 1864, la Răstoaca au fost în împroprietăriți 154 capi de familie prin răscumpărare.

În 1888 a avut loc prima revoltă pentru pământ din istoria satului, atunci când țăranii au intrat cu forța pe moșia boierului Costache Gheorghiu, care posedă 440 hectare de pământ pe raza satului. Pentru a se apăra de furia sătenilor nemulțumiți de povara învoielilor agricole, boierul s-a baricadat în sediul primăriei de unde a cerut sprijinul autorităților.

În aprilie 1892 a avut loc a doua revoltă când locuitorii comunei, în număr de peste 200 s-au răsculat și au împiedicat subprefectul Plășii Gârlele-Biliești de a executa o hotărâre judecătorească în materie de posesiune. Ei au dezarmat chiar și gărzile de 20-30 milițieni de care găsise de cuviință a fi escortat, bătând și punând pe fugă milițienii.

Până în 1906 la Răstoaca nu au mai fost semnalate și alte ridicări în masă ale sătenilor dar în toamna aceluiași an, același om lacom Costache Gheorghiu, arendașul moșiei Anastasia Sion, a intrat iarăși în conflict cu țărani, neplătindu-le ,,dijma pe din două” cum prevedea contractul de învoire agricolă, încheiat în iarnă.

După cel de-al doilea război mondial la Răstoaca au fost împroprietărite 195 de familii.

Cu ocazia reformei agrare din 1945 în comună au fost împroprietăriți 127 capi de familie, văduve și moștenitori.

Paharul suferință răstocenilor avea să se umple în duminica lui 12 ianuarie 1958, când activiști de partid și specialiști de la cadastru au ajuns pe pământurile de peste râul Putna pentru a hotărnici patrimoniul viitoarei cooperative agricole de producție ,,Viața Nouă” din localitate.

In jur de 400 de săteni s-au adunat în fața Primăriei, au dat foc cererilor de înscriere la Colectiv și au distrus tabla pe care scria Gospodăria Agricolă Colectivă ,,Viața Nouă”.

Despre acest capitol din istoria comunei Răstoaca, în volumul său Vrancea roșie și Ținutul Putnei în fața istoriei, 1944-1964, profesorul Cezar Cherciu menționează: Securitatea din Focșani a intervenit în aceeași zi, au încercuit satul cu mașini și ostași înarmați, localitatea aflându-se încercuită, de fapt, până în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, când s-a trecut la arestarea vinovaților. Cei arestați au fost duși la securitatea din Galați.

Ancheta securității a arătat că la revolta au participat peste 400 de săteni, din care 18 au fost principalii vinovați ,,că au complotat împotriva statului”, fapt pentru care au fost trimiși în judecată ,,pentru crime de acte de teroare”.

Procesul privind revolta de la Răstoaca a fost judecat între 13 și 15 martie 1958.

Din Monografia Comunei Răstoaca am mai reținut urmatoarele momente importante ce ne ajută să ne facem o imagine asupra evoluției localității:

• În anul 1919, la sfârșitul războiului puterile învingătoare din cadrul Antantei au organizat un concurs de tir cu arma, la Milano și Versailles, la care au participat, fiind selecționați cei mai buni trăgători din rândurile aliaților. Din delegația militară română a făcut parte și sergentul Sava Gr. Ioan (din Răstoaca) care și-a demonstra și acolo calitățile de țintaș.
• În 1907 la Răstoaca a luat ființă o filială a Băncii Populare ,,Unirea”.
• În 1924 au început să se sape primele fântâni în localitate.
• În 1927 a lua ființă Camera Agricolă de la Răstoacă ce avea 190 de membri cu drept de vot.
• Între anii 1957-1959 cele două poduri peste râurile Milcov și Râmna au fost demontate și construite altele din beton armat.
• În 1939 cinci locuitori aveau radio-uri fabricate de firme străine.
• În 1961 a fost asfaltat drumul ce lega raionul Focșani de Galați.
• În 1962 a fost începută electrificarea comunei Răstoaca.

Educație

Comuna Răstoaca s-a numărat printre cele opt comune din plasa Biliești unde, în anul 1865, funcționa școală primară.

În schiță monografiei comunale din anul 1967, despre începuturile școlii din localitate sunt consemnate câteva precizări care confirmă dificultățile începutului:

-prima sală de clasă s-a deschis în tinda bisericii și școala era frecventată de 4-6 elevi;

-,, învățător” era preotul din localitatea, ajutat de dascălul bisericii;

-manualele școlare de care se ajutau cei doi erau Ceaslovul și Psaltirea;

-preotul care îi învăța pe copii era retribuit de părinții elevilor cu bani, produse alimentare sau prin zile de muncă pe pământul bisericii sau pe proprietatea lui.

Spiritualitate

Documentul cel mai vechi despre biserica din comună pe care l-am cercetat în Arhiva Națională Secția Vrancea este o listă cu enoriași din localitate pe care este aplicată o ștampilă. Pe coronamentul ștampilei se disting clar anul 1843, denumirea bisericii cu hramul Sfântul Nicolae și Ținutul Putna.

Existența acelei ștampile cu chipul unei fețe bisericești din anul 1843 nu înseamnă că atunci ar fi luat ființă biserica din comună. În niciun caz localnicii nu au viețuit 62 de ani (din 1781) fără a avea un loc al lor de închinăciune, ne spune autorul.

Alte informații

Prima bibliotecă publică în comuna a fost înființată la 22 februarie 1922, la inițiativa societății ,,Vrancea Culturală”, și era frecventată de știutori de carte cu vârsta de până la 40 de ani. Instituția avea aproximativ 500 de volume, din care mai mult de jumătate erau de îndrumare pentru îndeletnicirile zilnice ale locuitorilor de la sate. În acea vreme, în comună activa și o formație de opt instrumentiști, tineri, care ofereau spectacole în zi de sărbătoare.

Ca urmare a Deciziei nr. 3490 din 27 martie 1940, avizată de Fundația Regală, să înființează Căminul Cultural ,,Principele Carol” Răstoaca,” ce din 1964 se va numi ,,Karl Marx”.

Tot din monografie aflăm că: Școala a avut o formație de dansuri populare care a ajuns până la faza finală a concursului între comunele din Raionul Focșani. În timpul verii, îndeosebi joia, sâmbăta și duminica după-amiază, în cele trei săli ale căminului cultural, precum și pe terenul de sport din curtea școlii, elevii și studenții aflați în vacanță își disputau aprige partide de șah, remi și volei, înconjurați de grupuri de susținători.

Păcat că aceste obiceiuri nu s-au păstrat până în zilele noastre…

Sănătate

Monografia din 1867 consemnează: ,,În problema sănătății, în satul Răstoaca nu au existat instituții sanitare. Bolnavii erau tratați de babe cu descântece și buruieni. Boala cea mai frecventă a fost malaria cauzată de bălțile din apropierea satului, boală de care astăzi nu se mai vorbește. Cazurile mai grave erau tratate la spitalele din Focșani. Nașterile se făceau cu babele din sat. Abia în anul 1934 se numesc o moașă oficială și un oficial sanitar care însă nu aveau la îndemână medicamente cu care se poate trata bolnavii. Condițiile materiale de viață erau grele.”

Impresii

Am citit întreaga carte cu emoție, încercând să identific printre generațiile trecute de răstoceni, strămoșii din poveștile spuse de bunicii mei.

N-am reușit să aflu dacă înaintașii mei au participat la evenimentele ce au marcat evoluția comunei dar atunci când am ajuns la capitolul ce prezenta impactul celui de-al doilea război mondial asupra comunei și participarea răstocenilor la conflagrația mondială, următoarele cuvinte:

Sold. Negoiță Neculai, Reg. 25 Artilerie, 20 august 1944, dispărut, au făcut ca toate poveștile bunicului meu despre război și perioada petrecută în prizonieratul din Siberia mi-au năvalit în suflet și în minte.

Monografia Comunei Răstoaca este o carte la care s-a muncit mult. Se vede că autorul a făcut multă muncă de documentare.

Ce mi-aș fi dorit eu? Inspirată de cele câteva pagini, de la final, ce conțin gânduri așternute de câțiva fii ai comunei, mi-aș fi dorit să citesc și mărturii ale acelor oameni ce au avut un impact asupra evoluției comunei Răstoaca și asupra vieții răstocenilor, ce încă mai sunt printre noi.

Dacă ceva vă leagă de aceste meleaguri și încă nu ați citit Monografia Comunei Răstoaca, vă recomand să o faceți!

 

 

 

 

După ce am parcurs întreaga carte, m-am simțit de parcă chiar i-aș fi cunoscut pe toți acei răstoceni ce prin viața lor au

Mi-aș fi dorit poate să aflu și alte mărturii despre Răstoaca ale oamenilor ce au pus umărul la evoluția ei, nu doar ale autorului și a altor câțiva cunoscuți, dar mai înainte de toate Monografia Comunei Răstoaca e o carte pentru care, se vede că autorul a făcut multă muncă de documentare și în care și-a pus o parte din suflet.