Lecturile anului 2020

Anul 2020 a fost zgârcit și îndăratnic cu noi dar și darnic în același timp.

Ne-a împiedicat să desfășurăm anumite activități dar ne-a și încurajat să facem altele.

Am petrecut mai puțin timp în afara locuinței dar am petrecut mai mult timp cu familia și cu noi înșine.

Ne-am plimbat mai puțin dar am avut mai mult timp pentru lectură.

Cel puțin, așa a fost anul 2020 pentru mine.

Am ieșit foarte rar dar am citit destul de mult. De la basme pentru copii pâna la cărți motivaționale sau de psihologie. De la cărți publicate în secolul trecut (Basmele Omului – Vladimir Colin, 1957) la cărți apărute în ultimii ani.

Unele m-au subjugat total, pe altele le-am terminat cu mare dificultate.

În cele ce urmează voi continua tradiția începută încă din 2015 și vă voi prezenta lista cărților pe care le-am citit în 2020.

Lecturile anului 2020

1. Pollyana domnișoara, scrisă de Eleonor H. Porter
2. O sa te prindă curentul, de Vasi Rădulescu
3. Maimuța carpatină, de Radu Paraschivescu
4. CREATORII de la Chaucer și Dureri la Picasso și Disney, de Paul Johnson
5. La început a fost sfârșitul. Dictatura Roșie la București, de Adriana Georgescu
6. Drumul spre înalta societate, de John Brauner
7. Povestea mea, de Michelle Obama
8. 50 de femei celebre ale secolului al XX-lea, de Roselyne Febvre
9. Îngeri și Demoni, de Dan Brown
10. Fortăreața Digitala, de Dan Brown
11. Poți să-ți vindeci viața, de Louise L. Kay
12. Iarna decanului, de Saul Bellow
13. Cruciada copiilor, de Florina Iliș
14. Citește, Te rog, Citește!, de Felicitas von Lovenberg
15. Scrisoare deschisă către un tânăr, de Andre Maurois
16. Soacre și nurori. La cine este cheia?, de Aurora Liiceanu
17. Basmele Omului, de Vladimir Colin
18. Povesti de seara pentru fete rebele, Vol.2, scrisă de Elena Favilli și Francesca Cavallo
19. Cum să-ți reinventezi viața, de Jeffrey Young, Janet Klosko
20. Viața nu-i croita după calapot, de Aurora Liiceanu

Clasamentul anului 2020

Dacă ar fi să vă recomand câteva dintre cărțile pe care le-am citi în 2020, cu siguranță pe primul loc ar fi CREATORII de la Chaucer și Dureri la Picasso și Disney, scrisă de Paul Johnson. Mi s-a parut fascinant să citești într-o singură carte informații despre oameni din diverse țări, ce au trăit în diverse timpuri și care au revoluționat diverse domenii de creație.

Pe locul 2 în clasamentul meu ar fi cartea autobiografică a lui Michelle Obama: Povestea mea. Nu știam prea multe despre Michelle Obama înainte să citesc această carte, așa că am fost captivată de viața ei, felul de a gandi, modul în care a ales să-i încurajeze pe cei mai tineri să-și caute propriul drum în viață, prin puterea propriului exemplu. Un om remarcabil care nu a uitat de unde a plecat atunci cand ajuns in vârful piramidei sociale și din a cărui poveste de viață, toți am avea câte ceva de învățat.

Pentru locul 3 mi-ar fi greu să aleg între Iarna decanului și La început a fost sfârșitul. Dictatura Roșie la București, ambele prezentând regimului comunist, văzut prin prizma unui decan american(în prima carte) și a unui om ce a luptat împotriva acestui regim (în a doua carte).

Închei mica mea incursiune în lumea cărților cu speranța că măcar una din lecturile anului 2020 v-a trezit interesul și vă doresc să aveți cât mai multe clipe frumoase petrecute în compania cărților în anul 2021!

Cărțile ne pot elibera de stres, ne pot schimba perspectiva asupra vieții și de ce nu, ne pot face acest an mai frumos!

2020-2021

 

Alte recomandări

Lecturile anului 2019

Lecturile anului 2018

Ce carti am mai citit in anul 2017…

Lecturile anului 2016

Lecturile anului 2015

Carti citite in 2014

Be the first to comment

Leave a Reply