Azi m-am trezit gandindu-ma la bunicul meu si la povestile pe care ni le spunea, povesti din copilaria sau tineretea lui… Oameni pe care nu i-am intalnit niciodata, care au trait cu mult inainte ca eu sa ma fi nascut imi devenisera familiari datorita istorisirilor bunicului meu.
Rastoceni si nu numai, alaturi de care copilarise, fusese in razboi, organizase hore, care ii fusesera alaturi cand s-a casatorit sau cand si-a contruit casa…
O lume care disparuse si care parea atat de fascinanta pentru noi, cei ce traim in era prieteniilor virtuale. O lume ce era parca doar a lui si din cand in cand ne-o dezvaluia si noua. Dar toti acesti oameni ce erau insufletiti prin povestile lui, au disparut odata cu el…
Desi a trecut doar un an, nu-mi mai amintesc multe dintre numele oamenilor despre care bunicul imi povestea atat de des… Probabil si altii i-au uitat si astfel acesti oameni au mai murit o data.
Asa cum in bunicul meu exista o lume doar de el stiuta si in fiecare din noi exista o lume doar a noastra…
Oameni pe care i-am indragit sau pe care inca ii indragim si alaturi de care am trait episoade din viata… Oameni pe care ii purtam in suflet atat timp cat traim…
Ce-i drept lumea noastra e mult mai saraca, prieteniile si relatiile virtuale luind tot mai mult locul celor reale… Aceste lumi le purtam in suflet intreaga viata si din cand in cand le facem cunoscute celor de langa noi, lumile nostre intersectandu-se astfel.
Lumi ce vietuiesc si dispar odata cu noi…
PS. Fotografiile folosite au apartinut bunicului meu si sunt facute in jurul anului 1940.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.