DizAbil în Focșani

DizAbil în Focșani

Dacă ai o dizabilitate, e dificil să fii autonom în Focșani.

De aceea multe persoane cu dizabilitate locomotorie ies din casă doar atunci când trebuie să meargă pentru a-și rezolva anumite probleme medicale.

Zilele trecute am fost nevoită să constat încă o dată cât de neprietenos e Focșaniul cu persoanele cu mobilitate redusă.

În ultima vreme unul dintre picioarele mele și-a propus să mă scoată în oraș pentru un consult medical. Se pare că se cam plictisea pe acasă.

Tot el și-a zis că n-ar fi rău să mă reîmprietenesc cu vechile mele cunoștințe cârjele, ce stăteau prăfuite într-un ungher al casei.

Trecuseră vreo zece ani de când nu mai fusesem nevoită să mă descurc cu cârjele prin Focșani, mai exact în zona Spitalului Județean, așă că atunci când am plecat de acasă, nu prea știam ce mă va aștepta.

Avem și n-avem locuri de parcare

În primul rând, când mergi la spital, nu prea ești sigur unde vei găsi un loc de parcare. Să nu se înțeleagă însă că restul orașului ar sta mai bine la capitolul locuri de parcare!

În 2018, grupul civic DizAbil.Eu Vrancea, din care fac parte, solicita conducerii Spitalului Județean Sf. Pantelimon Focșani să precizeze câte locuri de parcare destinate persoanelor cu dizabilități sunt în perimetru instituției iar răspunsul primit a fost următorul:

Dacă însă în fața clădirii ce găzduiește secția de Boli Infecțioase, cu ajutorul domnilor de la pază, găsești mereu un loc de parcare, chiar și atunci când cel destinat persoanelor cu dizabilități este ocupat de persoane cărora nu le pasă că nu au voie să parcheze acolo, în fața pavilionului central al Spitalului Județean singurul loc de parcare special, marcat doar la nivelul solului, este situat chiar în fața intrarii în spital și este mereu  ocupat de mașini ce nu au un card-legitimație ce le-ar permite să parcheze acolo.

DizAbil în Focșani

Dacă încerci să eviți acel loc și cauți un loc de parcare în stradă, nici asta nu e simplu.

Parcarea din stânga porții spitalului fiind mereu ocupată, singura soluție rămasă e parcare cu plată din dreapta. Chiar și acolo însă o minte luminată a rezervat primele locuri pentru taximetriști care oricum parchează în stația de autobuz sau pe partea cealaltă a străzii.

Acestea fiind zise, noi am lasat mașina în parcarea cu plată și am purces să-mi testez cârjele și rezistența picioarelor.

Trotuarele, un pericol pentru cei cu mobilitate redusă

Trotuarul pavat e plin însă de denivelări, fiind dificil de mers pe el chiar și când ai picioare zdravene. În cârje sau în fotoliu rulant e o misiune greu de dus la îndeplinire.

În fața bisericuței acesta este lasat la nivelul șoselei, lucru foarte bun pentru persoanele în fotoliu rulant ce doresc să intre în biserică dar aceleași persoane dacă doresc să meargă pe trotuar pâna la poarta spitalului se pot răsturna din cauza acelei rampe. Și pentru mine a fost greu să parcurg acea porțiune în cârje.

În curtea spitalului poți parcurge distanța pâna la intrare doar printre mașini deorece nu ai nici o șansă să urci și să cobori de pe trotuarul ce are niște borduri foarte înalte.

100 de metri din parcare până la spital parcă ar fi o cursă cu obstacole în care trebuie să stai tot timpul cu ochii în patru de teamă să nu cazi din cauza unei denivelări sau să treacă o mașină prea aproape de tine.

După o asemenea experiență realizezi că în Focșani, ca și în alte localități din țară, de altfel, decidenții nu se gândesc nici măcar o clipă la siguranța persoanelor cu mobilitate redusă.

E dificil să fii DizAbil în Focșani!

Legi avem dar cine să le pună în practică?

Recomandări

Scrisoare adresata soferilor ce parcheaza pe locurile destinate persoanelor cu dizabilitati

Răspunsul Primariei Focșani la petiția noastră ,,Vrem un Focșani fără bariere”

 

Be the first to comment

Leave a Reply