Despre Țiți și babesioză

Catelul Țiți

Țiți

Despre Țiți am mai scris pe blog.
Face parte din familia mea de aproape 10 ani.
E un câine de talie medie foarte afectuos, jucăuș și destul de arțăgos cu străinii.
Glumind, noi spunem că nu avem nevoie de sonerie pentru că Țiți ne avertizează de câte ori se aproprie cineva de poarta.
Îi place destul de mult să plece pe strada sau prin grădini pentru a se ține după alți câini mai mari sau cum zice mama mea, e cam ,, ușărnic".
E și cel mai bun prieten al pisicilor. Ale noastre. Cu alte pisici nu știu cum se poartă, cei drept!
E prietenul nostru ce se bucură de câte ori intram pe poartă, chiar dacă lipsim doar zece minute.

E ființa ce ne-a fost alături în cele mai fericite momente și care ne-a ascultat, privind cu ochii umezi, toate durerile.
De câteva săptămâni Țiți și-a schimbat comportamentul.

Nu mai întâmpina orice vizitator, nu mai latră la fel de mult ca de obicei și stătea mai mult în culcușul lui.
Am pus schimbarea lui pe seama vârstei, pe frig, ba chiar și pe o unghie încarnată ce îl deranja din când în când.
Prinși cu sărbătorile sau cu alte activități n-am acordat atenția cuvenită schimbărilor lui de comportament.
Mai ales că atunci când era câte o zi însorită Țiți și prindea poarta deschisă, o zbughea să facă o plimbare pe stradă.
La finalul săptămânii trecute însă, ȚiȚi a început să vomite și atunci am realizat că nu e prea bine dar tocmai a venit ninsoarea și nu am reușit să ajungem cu el la un medic veterinar.
Luni însă a fost văzut de doamna doctor Nica Ana-Maria care după investigații i-a pus diagnosticul de babesioză.
Eu crezusem că cel mai grav diagnostic pe care l-ar putea avea era pancreatita.
Despre ce pot face căpușele, știam dar la om, așa că m-am pus să caut pe net și mi s-a tăiat respirația.

Ce e babesioza?!

Babesioza (cunoscută sub denumirea de boala căpușelor la câini) este o boală transmisă prin mușcătura de căpușă.
Nu toate căpușele transmit babesioza, ci doar cele care au acest parazit. Precum câinii și pisicile care au ca paraziți purici, căpușe, râie etc, așa au și căpușele paraziții lor. Astfel, unele căpușe pot avea acest parazit numit Babesia (de aici numele bolii de babesioză).
Babesioza se contactează prin mușcătura de căpușe contaminate cu acest parazit, iar în cazuri excepționale se poate contacta prin transfuzii cu sânge netestat și contaminat.
Babesia este un parazit ce ajunge și se multiplică rapid în celulele roșii ale sângelui, distrugându-le treptat și astfel provoacă anemii severe! Cu cât este descoperită mai timpuriu, cu atât câinele are mai multe șanse de supraviețuire.
După infectare câinele va fi mai apatic, va refuza hrana și va sta retras, fără chef de joacă.
Uneori se observă polidipsia (bea mai multa apă) din cauza febrei și caută locuri reci.
În cazuri mai avansate se observă urina colorată în maroniu, ochii sau pielea se colorează în galben. Această culoare se datorează bilirubinei, un pigment localizat în sânge, iar atunci când celulele roșii ale sângelui sunt distruse de Babesii, acest pigment se eliberează în tot organismul.

Doamna doctor i-a pus o perfuzie la cabinet și i-a prescris antibiotice , plus câteva medicamente pentru susținerea ficatului, rinichilor(creatinina și ureea sunt foarte mari) și pentru anemie.
Ne-a recomandat chiar și o dieta pentru el.
Vârsta și faptul că a ajuns la medic mai târziu decât ar fi trebuit nu sunt însă în favoarea lui.
Țiți e foarte slăbit și nu prea mai vrea să mănânce nimic.
Dacă aveți animăluțe, fiți atenți la schimbările de comportament și duceți-i cât mai repede la veterinar.
Noi ne-am învățat lecția iar acum luptăm și ne rugăm pentru viața cățelului care ne iubește atât de mult!
Mulțumim doamnei doctor Nica pentru că ne e alături în această luptă!

UPDATE

Țiți a pierdut lupta cu boala pe 10 februarie, pe la cinci dimineața.
Avusese două zile mai bune și chiar crezusem că a scăpat.
Era prima seară în care ne pregătisem de culcare fără teamă că s-ar putea să nu-l mai găsim în viață în dimineața următoare.
N-am apucat însă să adormim pentru că Țiți a început să vomite.
Se liniștea puțin și apoi o luă de la capăt. În scurt timp ne-am dat seama că vărsăturile lui conțineau sânge.
Ne-am simțit neputincioși văzând cat suferă… Și nu-l putea ajuta cu nimic.
Am căutat pe net, cu speranța că vom găsi vreo informație care să-l salveze, vreun cabinet veterinar deschis noaptea… În zadar!
Am adormit pe la 4.30, crezând că s-au mai rărit vărsăturile.
La 5.30 însă, când m-am dus la el, am realizat că scăpase de suferință, de chinul de a înghiți medicamente, mâncare…
Medicul lui ne-a zis că era vindecat de babesioză și că murise din cauza unor probleme interne (după ultimul set de analize era suspect că ar avea o tumoare).
Știu că mor oameni zilnic. Că mor foarte mulți copii..
Dar Țiți a fost ființa care ne-a iubit aproape 10 ani fără să ceară nimic în schimb. Poate doar atenția noastră. Pe care nici măcar nu a avut-o tot impul. Căci mereu credem că alte lucruri sunt mai importante iar ființele ce ne iubesc vor fi acolo și mâine și poimaine. Parcă ar fi de la sine înțeles! Viața însă ne demonstrează contrariul.
Ne-a iubit, ne-a păzit, ne-a așteptat, ne-a bucurat, ne-a ascultat și ne-a acceptat mustrările, atunci când făcea câte o boroboață.
Câți dintre noi am face atâtea pentru semenii noștri, fără să așteptăm nimic în schimb?!
Curtea e goală fără el, colțul lui din casă e gol iar prietenele lui, pisicile probabil îi simt lipsa.
Iar eu mă tot întreb: am făcut tot ce se putea pentru el?
Simt că nu! Probabil nu l-am meritat pe ghemul ăsta de iubire!

Be the first to comment

Leave a Reply