Coșmarul Covid-19

Coșmarul Covid-19 se extinde

De doua săptămâni coșmarul Covid-19 ce a pus stăpânire pe Europa, s-a extins și la noi.

Teama a pus stăpânire pe viețile noastre. Mă gândesc că probabil trăim aceleași stări pe care le-au trăit și bunicii nostri în timpul celui de-al doilea război mondial sau străbunicii în timpul primului război mondial.

Numai că dacă ei își știau inamicii, noi ne luptăm cu un adversar invizibil. Poate fi oriunde și noi nu-l putem vedea.

Iar singurele noastre arme sunt săpunul și izolarea.

Tocmai pentru că nu îl putem vedea, i-a fost mai ușor să pună stăpânire pe viețile noastre.

Mulți încă îi neagă existența iar asta îl face mai puternic.

A pus stăpânire pe țări mult mai dezvoltate decât a noastră și totuși noi nu îl luam în serios.

O prietenă din Franța îmi spune că îi e frică să mai meargă la lucru. În România oamenii ies prin parcuri când este frumos afară.

Toți românii din Italia ne strigă disperați: ,,stați în casă!”, ,,păstrați distanța socială!”, ,,ieșiți numai când aveți urgențe!” , românii din tară se plictisesc prin case și ies să mai rezolve câte o problemă amânată de cine știe când.

Medicii, lipsiți până și de echipamente de protecție, sunt disperați de rapiditatea cu care crește numarul de cazuri diagnosticate și ne cer să stăm în casă, însă mulți români încă mai cred în conspirații mondiale sau că covid-19 e doar o gripă și prin urmare nu au de ce să-si facă griji.

E un coșmar din care nu ne putem parcă trezi dar românul e optimist. Lui nu i se poate întâmpla nimic, așa că merge să-și mai viziteze o rudă sau un prieten.

Suntem o nație ce se pare că nu vrea să învețe din greșelile altora și vrea să facă propriile greșeli.

Șapte români au pierdut lupta cu Covid-19 în țară, alți șapte în Italia și unul în Franța.

Ne uităm suspicioși în jurul nostru, la oameni pe care îi indrăgeam cândva iar gândul nostru murmură o rugăciune demult uitată… Ne spălăm și ne rugăm…

Coșmarul Covid-19 pune stăpânire pe viețile noastre iar noi nu putem face nimic.

Oare de ce?

Fără să vrem parcă, o întrebare își tot face loc în mintea noastră… Oare de ce? Am greșit cu ceva?

În goana după ,,a avea”, l-am uitat cumva pe ,,a fi”?

Alergând după îmbogățire, am uitat cumva să ne mai respectăm planeta, cu pădurile, bogățiile subterane și animalele ce o locuiesc?

Ocupați cu împlinirea unor visuri efemere, l-am uitat cumva pe Dumnezeu?

Nu știm când și cum se va sfârși coșmarul Covid-19 dar știm că nu vom mai fi la fel.

Viața noastră va fi altfel, noi vom fi altfel, planeta va fi altfel, relația noastră cu divinitatea va fi alta.

Iar până atunci, ne spălăm și ne rugăm… Ne rugăm! O să scăpăm și de asta!

Recomandări

Persoanele vulnerabile și Covid-19

Ce trebuie să știm despre noul coronavirus (COVID-19)