Lecturile anului 2019

carte

Suntem ceea ce suntem și datorită cărților pe care le citim

O carte captivantă, o ciocolată caldă sau un ceai, dupa preferință, un fotoliu în care te afunzi sau poate un șezlong… V-a fugit deja gandul la o clipă de răsfăț, la un crâmpei de fericire? Pentru mine cititul unei cărti ce te face să evadezi din cotidian dar din care ai și ceva de învătat poate fi echivalent cu fericirea. Ce-i drept, având obiceiul să citesc cam tot ce-mi cade în mână, mai dau și peste cărti ce-mi dau cel mult o stare de plictiseală (și cu toate astea mă încăpățanez să le citesc până la ultimul cuvant)! Majoritatea cărților pe care le citim însă își aduc aportul și la dezvoltarea noastra spirituala și intelectuală. Cărțile au si menirea de a înlătura stresul, a îmbunătăți memoria, de a ne schimba perspectiva asupra vieții… Suntem ceea ce suntem și datorită acestora.

Lecturile anului 2019

Așa cum v-am obișnuit încă de pe vechiul blog și în acest an vă voi povesti cam ce am citi eu în anul ce tocmai s-a încheiat. Am avut perioade în care am citi mai mult, altele în care am citi mai puțin. Pâna la finalul anului s-au adunat 19 carți. Unele au fost citite pe un dispozitiv electronic, altele in varianta tipărită. Unele au fost împrumutate (mulțumesc, Adina!), altele primite cadou (mulțumesc, Gabriela, Nicuța, Dana, Codruța si Beatrice!) iar altele îmi aparțin. Fiecare dintre ele mi-a daruit câte ceva, dupa caz, emoție și/sau informatie.

Lecturile anului 2019 au fost următoarele:

  1. La răscruce de vânturi – Emily Brontë,
  2. Străinul de lângă mine – Irina Binder,
  3. Agonie și extaz – Irving Stone,
  4. Jurnal interior – Gheorghe Varna,
  5. Te iubesc aproape orb – Constantin Romulus Preda,
  6. Sub imperiul clipei – Maria Pop Ujică
  7. Puritate – Jonathan Franzen,
  8. Pădurea spânzuraților – Liviu Rebreanu,
  9. Ciuleandra – Liviu Rebreanu,
  10. Răscoala – Liviu Rebreanu,
  11. Adam si Eva – Liviu Rebreanu,
  12. William Wilson – Edgar Allan Poe,
  13. Misterul Mariei Rojet – Edgar Allan Poe,
    Berenice – Edgar Allan Poe,
    Hruba și pendulul – Edgar Allan Poe,
    Masca Morții Roșii – Edgar Allan Poe,
  14. Omul în căutarea sensului vieții – Viktor E. Frankl,
  15. Femei care iubesc prea mult – Robin Norwoord,
  16. Povestea vieții mele – Victor Brînzei,
  17. Conspirația – Dan Brown,
  18. Simbolul pierdut – Dan Brown,
  19. Să-ți pui o dorință – Vasi Rădulescu

Autori români sau străini, contemporani sau din secolul trecut, poezie sau proza, romane de dragoste, autobiografice sau care prezintă momente sau personalități ce au avut un impact asupra evoluției artei ori chiar a omenirii… Personaje diverse ce mi-au dăruit emoție, ce m-au făcut părtasă povestilor lor…

Și pentru a continua tradiția voi face și un clasament al cărților preferate dintre lecturile anului 2019 care arată cam așa:

  1. Omul în căutarea sensului vieții – Viktor E. Frankl,
  2. Agonie și extaz – Irving Stone,
  3. La răscruce de vânturi – Emily Brontë

Dacă sunteți pasionați de lectură, sper că recomandările mele vă vor fi de folos!

Voi încheia urându-va ca în 2020 să aveți parte de multe clipe frumoase petrecute în compania cărților! Și nu uitați fericirea poate avea inclusiv chipul unei cărti captivante!

 

Alte recomandări:

Ce loc ocupa cartea in viata noastra?

Lecturile anului 2018

Ce carti am mai citit in anul 2017…

 

Be the first to comment

Leave a Reply