Calatorie in lumea amintirilor sau ganduri despre oameni providentiali

Calatorie in lumea amintirilor

Azi, vizita unei cunostinte, m-a facut sa-mi reamintesc de scoala postliceala si diverse intamplari din timpul ei.

Nu ma mai gandisem de mult timp la acea perioada din viata mea si oamenii minunati pe care i-am cunoscut atunci. Ce-i drept au si trecut destul de multi ani…

Si cu toate acestea astazi mi-am amintit de o intamplare a-l carei protagonist este un om care m-a ajutat cand aveam foarte multa nevoie desi nu ma cunostea.

Eram la inceputul unui nou capitol din viata mea. Acel capitol ce ar putea fi numit Dizabilitate. Boala cu care fusesem diagnosticata in urma cu sase ani  avansa cu repeziciune si imi era tot mai greu sa ma misc dar refuzam cu inversunare sa ma consider o persoana cu dizabilitate(sau handicap cum se zicea atunci).

Eram in perioada practicii si cand am plecat de la farmacie, am traversat strada si m-am oprit in statia de autobus de vis-a-vis. Cand acesta a sosit m-am apropiat de el dar am realizat ca nu ma pot urca pentru ca era foarte inalt. Aceste autobuze inalte devenisera cosmarul meu. Le visam pana si noaptea.

Soferul cam iritat m-a intrebat:

-Ce faci? Urci?

-Nu pot, am soptit, rusinata de situatia in care ma aflam.

Am facut un pas inapoi, soferul a inchis usile si a plecat.

Astfel m-am trezit intr-o situatie critica. Stiam ca imi era imposibil sa parcurg pe jos cei aproximativ trei kilometri care ma desparteau de locuinta dar nici nu puteam sta in strada pentru a astepta urmatoarea cursa ce ar fi venit peste alte 30 de minute. Ar fi putut sa ma puna in aceeasi situatie ca si autobuzul precedent.

Telefoanele mobile nu existau si nici bani de taxi nu aveam.

Asa ca n-am stat pe ganduri si am inceput sa ma deplasez incet pe drumul spre casa.

Dupa vreo 500 de metri cand oboseala incepuse deja sa-si faca simtita prezenta, am zarit o masina ce mergea la fel de incet ca si mine pe langa trotuar. La volan l-am recunoscut pe unul dintre baietii pe care ii vedeam din cand in cand prin curtea scolii postliceale.

Nu vorbisem niciodata unul cu celalalt dar m-a vazut mergand incet pe strada si s-a oferit sa ma duca acasa.

Initial, din prudenta sau poate din cauza unei bravura puerile, i-am refuzat oferta dar baiatul intuind situatia dificila in care ma aflam, a insistat pana am acceptat.

Ganduri despre oameni providentiali

N-am stiut niciodata cum il cheama sau orice altceva despre el dar daca nu aparea, nu stiu ce s-ar fi intamplat cu mine. Atunci am inteles ca exista oameni providentiali.

Se pare ca nimic nu e intamplator in viata asta. Cineva Sus ne urmareste pasii si atunci cand suntem pe marginea unei prapastii, oameni providentiali apar in viata noastra si ne indeparteaza de pericol.

 

Recomandari

In vremurile innorate iti cunosti prietenii

Soarele de dupa nori sau norii de dincolo de soare

 

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*